Contraindicatii augmentare mamara – ridicarea bratelor

contraindicatii augmentare mamara

Augmentarea mamara este una dintre cele mai populare interventii estetice, aleasa de tot mai multe femei care isi doresc un bust armonios, proportional cu restul corpului. Daca v-ati gandit sa apelati la aceasta procedura sau deja ati trecut prin ea, este important sa cunoasteti ce presupune augmentarea mamara, cum se aleg implanturile si, mai ales, de ce anumite miscari – cum ar fi ridicarea bratelor – trebuie evitate imediat dupa operatie, ce contraindicatii aveti dupa augmentarea mamara.

Ce este augmentarea mamara si ce presupune interventia?

Augmentarea mamara este o interventie chirurgicala prin care volumul si forma sanilor sunt imbunatatite cu ajutorul unor implanturi. Scopul acestei proceduri este nu doar estetic, ci si de echilibrare a proportiilor corpului, corectarea asimetriilor sau refacerea volumului sanilor dupa sarcina, alaptare sau scadere masiva in greutate.

Interventia presupune inserarea implanturilor sub muschiul pectoral sau sub glanda mamara, in functie de particularitatile anatomice ale fiecarei paciente. La Olariu Clinics, doamna dr. Daniela Olariu foloseste tehnici moderne si personalizate, astfel incat rezultatul sa fie cat mai natural si sigur pentru dumneavoastra. Majoritatea implanturilor mamare sunt de la firma Mentor.

Implanturile Mentor – un standard de excelenta

Pentru marirea sanilor cu implanturi mamare utilizam implanturi Mentor, recunoscute international pentru calitatea si durabilitatea lor. Mentor este unul dintre cei mai mari si respectati producatori de implanturi mamare, cu o experienta de peste 30 de ani. Aceste implanturi sunt realizate din gel coeziv de silicon, ce mentine forma si ofera un aspect natural sanilor. De asemenea, sunt disponibile in diferite forme – rotunde sau anatomice (tear drop) – si dimensiuni, pentru a putea adapta perfect implantul la anatomia fiecarei paciente.

Cum alegem implanturile potrivite?

Decizia finala in ceea ce priveste tipul si dimensiunea implanturilor nu apartine doar pacientei, ci este o alegere comuna, ghidata de medicul chirurg. Alegerea corecta a implanturilor se face in functie de mai multi factori:

  • Dimensiunea si forma toracelui – un torace mai ingust sau mai lat va influenta latimea si proiectia implantului.
  • Calitatea si elasticitatea pielii – pielea mai ferma poate sustine mai bine un implant cu volum mai mare.
  • Grosimea tesutului mamar existent – in cazul unui tesut mamar subțire, implantul se va insera de regula sub muschiul pectoral pentru a evita vizibilitatea marginilor.
  • Stilul de viata si asteptarile estetice ale pacientei – este important sa discutati deschis despre rezultatul dorit, dar si despre activitatile zilnice, pentru a alege o solutie echilibrata.

La Olariu Clinics, fiecare plan de tratament este personalizat, iar alegerea implanturilor se face doar dupa o consultatie detaliata, in care sunt luate in calcul toate aceste aspecte. Operatia propriu-zisa de marire sani cu implanturi mamare se va realiza in Spitalul Medlife Medici’s Brol, un spital cu tehnologie si aparatura de ultima generatie, unde pacientele vor avea parte si de contidii excelente de spitalizare.

Contraindicatii augmentare mamara

De ce trebuie evitata ridicarea bratelor dupa operatie?

Una dintre cele mai frecvente recomandari post-operatorii este sa evitati sa ridicati bratele deasupra nivelului umerilor in primele saptamani dupa augmentarea mamara. ( efortul fizic intens va fi contraindiact si daca alegeti sa faceti si alte interventii chirurgicale estetice: lifting facial, abdominoplastie, lipoaspiratie)

Motivul? Aceasta miscare solicita intens muschiul pectoral si zona pieptului, unde sunt pozitionate implanturile. Ridicarea bratelor poate duce la:

  • deplasarea implanturilor din pozitia corecta;
  • intinderea excesiva a cicatricilor;
  • cresterea riscului de sangerare interna sau serom (acumulare de lichid);
  • incetinirea procesului de vindecare.

Medicul dumneavoastra va va recomanda sa mentineti bratele relaxate pe langa corp si sa evitati miscarile ample in partea superioara a corpului cel putin 3-4 saptamani.

Alte contraindicatii augmentare mamara?

Pe langa restrictia de a nu ridica bratele, exista si alte masuri esentiale pentru o recuperare optima ( alte contraindicatii dupa augmentarea mamara):

  • Evitarea sportului intens sau a activitatilor fizice solicitante – sporturile de impact, ridicarea greutatilor sau alergarea pot afecta pozitia implanturilor si pot creste riscul de complicatii.
  • Fumatul – incetineste vindecarea si creste riscul de infectii.
  • Dormitul pe burta sau pe lateral – in primele saptamani, este recomandat sa dormiti pe spate, pentru a evita presiunea asupra sanilor.
  • Expunerea directa la soare sau la surse de caldura – poate afecta cicatrizarea.
  • Masajele sau manipularile agresive ale sanilor – sunt interzise in perioada de recuperare.

La Olariu Clinics, punem accent pe siguranta si confortul dumneavoastra, de aceea veti primi un plan complet de ingrijire post-operatorie. Doamna dr. Daniela Olariu, cu peste 20 de ani de experienta in chirurgia plastica si estetica, va fi alaturi de dumneavoastra pe tot parcursul procesului de recuperare, pentru a evita orice complicatie si pentru a va bucura de un rezultat estetic de exceptie.
Daca doriti mai multe informatii despre procedura de augmentare mamara sau aveti intrebari despre ce presupune perioada de recuperare, va invitam sa ne contactati sau sa vizitați site-ul nostru oficial: olariuclinics.ro.

Pentru orice alte solicitari, foloseste cu incredere informatiile de pe pagina de contact pentru a programa o vizita la clinica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *